La Breaza, in centrul orasului exita Conacul Brancoveanu, care chiar daca este in ruina, reprezintă o fila marturie din istoria noastra.
Fiind propietate privata nu il putem vizita, dar ne putem imagina, conform datelor avute, cum arata acest domeniu in urma cu aproape 200 de ani

In anul 1831 Moșia Breaza a fost cumparata de Grigore Dimitrie Ghica prin intermediar si impartita ulterior între fratii Scarlat si Panaiotache Ghica. Aceștia aveau sa imparta intre ei la 1838 intreaga mosie de la Breaza si „chiria caselor mari cu toate imprejurimile lor”. In 1850, partea de mosie a lui Scarlat Gr. Ghica a fost scoasa la vanzare si cumparata de „casa doamnei Zoe Brancoveanu”.
Zoe Basarab Brâncoveanu (1802-1892, nascuta Mavrocordat) era fiica adoptiva a banului Grigore Brancoveanu (1776-1832) si a Saftei Bals (1778-1857), fiind nepoata acesteia. Din anul 1825, Zoe Basarab Brancoveanu a devenit sotia lui Gheorghe Bibescu (1802-1873), domnitor al Țării Românești intre anii 1842 și 1848.
La data cumpararii mosiei Breaza de catre casa Zoei Brancoveanu la Breaza se afla curtea familiei Ghica cu conac si gradina amenajata.
Primul document cartografic care face referire la resedinta casei Zoei Basarab Brancoveanu este planul mosiei Breaza ridicat in anul 1864 pe care au fost inregistrate doua loturi apartinand acestei familii unul situat pe partea stanga a Caii nationale Ploiesti-Predeal (azi. Str. Republicii) cuprinzand „castelul” si parcul proprietatii, cu alei si plantatii, si cel de al doilea lot, vizavi de primul.
Lotul proprietatii de pe partea stanga a drumului era delimitat in partea de est de Calea nationala Ploiești – Comarnic (azi str. Republicii), in partea de sud de Calea Ocinei (azi str. Ocinei) si in partea de vest de paraul Valea Campului. Celalalt lot, situat peste drum, era delimitat la vest de Calea nationala si la nord de o alee plantata cu nuci.

Conacul era amplasat aproximativ in centrul său. In axul cladirii, era amenajat un rond, probabil cu flori, delimitat de alei plantate. Cladirea era inconjurata, pe trei laturi, de o plantatie deasa de arbori. La sud de cladire se intindea o livada pana la limita de sud a proprietatii, iar la nord era probabil o zona acoperita cu vegetatie mai joasa si mai rara, probabil gradini de zarzavat. La sud de acest lot, de-a lungul Caii Ocina (azi str. Ocina) era amenajat locul destinat targului de pe moșia Breaza. Si astăzi tot an aceasta zona cand se sarbatoreate ziua orașului se tine Targul de Sf Paraschieva si Balciul traditional. Pe latura de est a lotului, de-a lungul soselei nationale, a fost amenajat un aliniament cu un singur rand de arbori.
Acest lot se continua parca cu cel de vizavi, relatia dintre cele doua fiind concretizata la nivel teritorial printr-o alee plantata de-o parte si alta cu nuci, cunoscuta sub numele de Aleea Nucilor, situata in axul conacului si care pornea de la drumul national spre est. Aleea Nucilor a fost, se pare, amenajata inca din timpul domnitorului Gheorghe Bibescu , nucii fiind plantati o data cu arborii din parc. Se spune ca fiecare familie din sat ar fi plantat cate patru nuci, ingrijirea arborilor transmitandu-se din tata în fiu. Aleea avea o lungime de 165 stanjeni (330 m) si o latime de 16 stanjeni (32 m) si a fost probabil amenajata in legatura cu frumoasa panorama care se deschidea asupra vaii raului Prahova, un spectacol vizual si auditiv in același timp. După aplicarea reformei agrare, Aleea Nucilor a ramas in proprietatea familiei Brancoveanu. Aproximativ la mijlocul acestei alei se afla un rond cu un diametru de 50 m unde se organizau, la inceputul secolului XX, serbari ale satului, hora satului, accesul publicului fiind permis de catre proprietari. Oferind coliere populare pentru femei, cum ar fi pandantive, chokere și chain necklace. Cumpărați bijuterii dintr-o varietate de metale și pietre prețioase pentru a se potrivi cu orice ocazie
Prima imagine a acestei reședințe este redată de o carte poștală care poartă titlul „Palatul principelui Bibescu” indicând proprietarul – domnitorul Gheorghe Bibescu. Construcția ar putea fi datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta se desfășoară pe două niveluri și era înconjurată, pe trei laturi, de arbori înalți având amenajat în partea din față un rond de flori. Fațadele sunt tratate simetric elementul central fiind constituit de un volum închis, desfășurat pe ambele niveluri, care adăpostea la parter vestibulul. La nivelul etajului, deasupra intrării principale, a fost prevăzut un balcon din lemn. Acoperișul clădirii era în patru pante.
A doua carte postala, reda imaginea cladirii aaa cum arata în jurul anului 1913. Ea reprezinta „Palatul prințului Brancoveanu”. Conacul locuit atunci de prinaul Constantin Basarab Brancoveanu, era descris ca fiind ridicat in stil vechi romanesc, de forma patrata, cu un etaj, avand invelitoarea realizata din aindrila. Releveul a indicat faptul că a fost extinsa cladirea originara si a fost realizat si nivelul subsolului. Cand au avut loc aceste interventii si la comanda cui au fost realizate? Aceste modificari au fost realizate, incepand cu anul 1892, la comanda fiului domnitorului, printul George G. Bibescu, epitrop al averii mamei sale din anul 1890, iar arhitectul căruia i-a fost incredintata lucrarea a fost Paul Gottereau. Ceea ce este de remarcat este faptul ca au fost folosite numai materiale din zona. Au fost comandate materiale de constructie precum var hidraulic de la Comarnic, caramizi, ciment, piatra cioplita pentru scurgerea apei, materiale pentru acoperis sindrila si olane smaltuite, materiale de tamplarie precum geamuri, scanduri pentru dusumele, obloane etc. Dintre muncitorii intrebuintati la aceste lucrari sunt amintite cateva nume cu rezonanta italiana anume Mareschi Daniele, Del Negro Domenico, Falegnani. Dintre furnizori ii amintim pe Costache I. Bondoc pentru tamplarie si Ernest Manöel de la Fabrica de var hidraulic pulverizat din Breaza.
Modificari importante au fost aduse cladirii in perioada interbelica la comanda printului Constantin Basarab Brancoveanu. Proiectul a purtat semnaturile a doi mari arhitecti, G. M. Cantacuzino si August Schmiedigen. Cladirii i-a fost adaugat un nivel, mansarda,aici fiind prevazute incaperi destinate servitorilor. Pe latura de vest cladirea a fost extinsa cu o terasa deschisa, desfasurata pe doua niveluri, iar pe fatadele de nord-est si sud-est, la nivelul parterului au fost extinse cateva incaperi cu spatii asemanatoare unor „sacnasiuri”. In aceasta etapa au fost adaugate si doua extensii de-o parte si de alta a fatadei principale care au accentuat efectul de monumentalitate a edificiului. Invelitoare de sindrila a fost inlocuita cu una realizata din tiglă. Tipul de balustrada intrebuintat la terasa de la nivelul etajului se regaseste la balcon si la interior, la scara principala de acces la nivelul etajului. Aspectul clasic, unitar al cladirii a fost pastrat, interventiile fiind ponderate.
Dupa 1948, functiunea cladirii s-a schimbat din locuinta privata in locuint colectiva, sanatoriu TBC, ultima functiune avuta inainte de retrocedare fiind aceea de hotel. In acest interval de timp au fost realizate compartimentari interioare la toate nivelurile cladirii. Hotelul se numea Vila Parc si evident ca degaja un aer boeresc. Sub acoperisul sau si-au gasit adapost si liniste multe personalitati de seama ale culturii romanesti: Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Martha Bibescu și Anne de Noailles
O descriere a parcului publicata in anul 1911 confirma si completeaza cu date importante zonificarea functionala a domeniului de la Breaza, intrat atunci in proprietatea printului Constantin Basarab Brancoveanu. Domeniul era administrat de dr. Mielvaque, in calitatea de inspector general al domeniilor printului Constantin Basarab Brancoveanu. Conform descrierii, accesul principal pe proprietate se facea din soseaua nationala. Conacul era amplasat aproximativ in mijlocul parcului. In fata conacului, regasim la cea vreme rondul, plantat cu trandafiri, redat in planul din 1894. In partea stanga a intrarii principale in parc se afla „vechiul palat”, cladirea in care locuia inspectorul domeniilor, Mielvaque. In partea dreapta a acestei intrari era o cladire administrativa in care se gaseau si locuintele administratorului moșiei, respectiv a contabilului. Existau doua alei principale care strabateau parcul, situate de-o parte si de alta a conacului si alei secundare „care brazdeaza gradina in diferite directiuni”. În partea de vest a lotului se afla amenajat un teren de tenis si crichet. In aceeasi zona, helesteul alimentat odata din paraul Valea Campului, era atunci secat. Alimentarea cu apa, atat a conacului cat si a helesteului, se pare ca se facea din puturi de captare din Valea Campului (azi str. Campului) colt cu str. Armoniei, printr-o conducta realizata din olane. Acolo se afla o piatra sculptata sub forma unei broaste testoase, piatra care s-a pastrat pana recent. In ceea ce priveste mobilierul exterior existau banci din piatra fasonata, sculptata si banci simple din lemn amplasate de-a lungul aleilor, o masa din piatra, cu inscriptii ilizibile atunci, precum si o fantana, de asemenea cu inscriptii.
In ceea ce priveste tipurile de vegetatie, speciile, esentele in parc exista o varietate de esente, caracteristice zonelor de campie si de munte – stejari seculari care se aflau la nord de conac si inconjurau masa din piatra, ulmul „cu coaja neteda si pestrita”, arini, plopi, fagi si brazi, care marcau accesul pe proprietate. Erau amenajate – zona intinsa de livada de pruni, specia Reine-claude, si alti pomi fructiferi, zona de zarzavat, zona agricola, plantatie de porumb, zona cu flori – trandafiri, garoafe, mixandre, zona cu vegetație joasa, cu flori de câmp – trandafirul de camp cu flori galbene, stufoase, nemtisorul de camp, scanteiuta, margaretele, nu-ma-uita. Parcul constituia un punct de atractie pentru locuitori si pentru vizitatori si era deschis publicului in ziua de duminica.
Sursa: https://infoturismbreaza.ro/ro/project/palatul-basarab-brancoveanu/
